„Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor.”

Ezechiel 36:23b

Bine ați venit pe pagina de internet a Bisericii Creștine Române „Emanuel”

din Bergisch-Gladbach (Köln), Germania

Biserica „Emanuel” este o biserică creștină formată din oameni a căror viață a fost schimbată prin harul mântuitor al lui Isus Hristos și care au ales să-și dedice viața Celui care i-a salvat. A fost înființată cu intenția de a avea un loc de întâlnire pentru creștinii români din regiunea Nordrhein-Westfalen, Germania, cu scopul de a propovădui Evanghelia și de a-i ajuta pe oameni sa-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn, trăind apoi o viața după voia lui Dumnezeu.

Ne întâlnim pentru că suntem o parte a „familiei” lui Dumnezeu, ca trup al lui Hristos. Dorim să­L celebrăm pe Isus ca Domn al vieților noastre, să învățam mai multe despre El stăruind împreună în părtășie frățească, închinare și rugăciune, credincioși promisiunii Domnului Isus din Matei 18:20 Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.

Dacă doriți să stăm de vorbă, să ne cunoașteți personal, să aflați mai multe despre noi și activitățile noastre, ne-am bucura să vă avem în mijlocul nostru, așa că vă invităm să ne vizitați. Adresa noastră, persoane de contact, dar și mai multe detalii privitor la felul în care puteți să ajungeți la noi găsiți în secțiunea Contact.

Pentru mai multe detalii despre noi și istoria Bisericii noastre vă invităm să vizitați secțiunea Despre noi, iar mărturisirea de credință a Bisericii noastre poate fi citită pe pagina Crezul nostru. O listă cu activitățile Bisericii, servicii divine, seri de rugăciune, studiu Biblic, etc. le puteți găsi intrând pe pagina Programul Bisericii.

Dacă doriți să ascultați unele din înregistrările (predici, cântări, mărturii, etc.) efectuate în Biserica noastră, puteți să o faceți vizitând secțiunea Resurse. Un album de fotografii realizate în timpul activităților Bisericii pot fi văzute pe pagina Galerie.

În speranța că acest site se va dovedi util atât membrilor bisericii cât si vizitatorilor, vă mulțumim pentru că ne-ați vizitat pagina de internet și vă dorim ca Domnul Isus să vă binecuvânteze.

Isaia 7:14 Domnul însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naște un fiu, și-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

 

Evenimente recente

Vizita fraților din Biserica Bethel Wiesbaden

Duminică 17 martie de la ora 16:00, vă invităm la un serviciu divin împreună cu frații din Biserica Bethel din Wiesbaden care, cu ajutorul Domnului, ne vor sluji în cântare și Cuvânt.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
(...)

Mesaje din Biserica Emanuel

Înregistrările mesajelor din cadrul slujbelor Bisericii pot fi ascultate aici. (...)

Următoarele întâlniri

Seară de rugăciune
vineri 22.03.2024 | 19:00 - 21:00

Serviciu Divin
duminică 24.03.2024 | 16:00 - 18:30

Seară de rugăciune
vineri 29.03.2024 | 19:00 - 21:00

Serviciu Divin
duminică 31.03.2024 | 16:00 - 18:30

Seară de rugăciune
vineri 05.04.2024 | 19:00 - 21:00

Noutăți