Totul a început în anul 2006 când Dumnezeu a pus pe inima a două familii să se întâlnească şi împreună să Îl caute mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune, Cuvânt și cântare. Ne-am întâlnit 4 persoane un an de zile, timp în care Dumnezeu ne-a binecuvântat şi a pus în noi o sete tot mai mare de a ne închina Celui care şi-a dat viaţa pentru noi.
În octombrie 2007 Dumnezeu a mai adaugat încă o familie la numarul nostru, și apoi încet, încet, Domnul ne-a strâns și a întărit în mijlocul nostru tot mai mult legătura frățească prin harul și dragostea Sa. Astfel, începând din decembrie 2007 am început să ne întâlnim într-un cadru organizat în Biserica baptistă germană de pe Berzeliusstraße 1, 51429 Bergisch Gladbach.
Programele Bisericii noastre se desfășoară în limba româna și cuprind servicii divine în fiecare duminică în cadrul cărora ne închinăm împreună lui Dumnezeu exprimându-ne recunoștința față de Cel care ne-a salvat și cu care, prin harul Său, vom petrece veșnicia. Serviciile divine cuprind rugăciuni, îndemnuri din Cuvânt, cântări de laudă, poezii și mesajul din Sfânta Scriptură, predică. Ne închinăm cu bucurie proclamându-L pe Isus Hristos ca Domn al vieților noastre și exprimându-ne sentimentul profund de recunoștință față de Creatorul nostru, al tuturor. Dorința noastră este ca, cu fiecare zi care trece, să ne sfințim tot mai mult, apropiindu-ne de caracterul Domnului Isus și trăind o viață dupa voia Lui.
Biserica noastră propovăduiește pocăința ca o necesitate a fiecărui individ, prin aceasta înțelegând întoarcerea de la lucrurile lumești, de la păcat, la Dumnezeu prin nașterea din nou, acea lucrarea lăuntrică, supranaturală pe care numai Duhul Sfânt o poate face în inima fiecărui om. Suntem cu toții oameni păcătoși care pot fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu doar prin credința în jertfa mântuitoare a lui Isus Hristos și prin botezul în apă. Marcu 16:16 Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.
De asemenea, Biserica noastră pune accent pe sfințenia vieții ca un proces ce urmează botezului în apă și nașterii din nou, și care are loc prin harul Domnului Isus Hristos, prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin rugâciune, prin părtășia între frați și ca o roadă a Duhului Sfânt. Romani 6:22 Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ati făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârsit: viața veșnică.
Întelegem că scopul suprem al tuturor lucrurilor este proslăvirea lui Dumnezeu, și că acestui scop i se subordonează însăși salvarea noastră. Cu alte cuvinte, am fost salvati pentru a aduce roada lui Dumnezeu prin viața noastră, iar existența rodului este semnul că pocaința noastră a fost și este una reală, așa încât în toate lucrurile Dumnezeu să primească glorie și slavă, după cum Domnul Isus spune în Ioan 15:8 Dacă aduceți multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; și voi veți fi astfel ucenicii Mei.
O activitate care are loc în mod regulat în Biserica noastră este Cina Domnului. În cadrul acestui moment divin frângem o pâine care reprezintă trupul Domnului Isus care s-a frânt pentru noi, pe care o mâncăm. De asemenea împărțim simbolic și bem din rodul viței, care reprezintă sângele lui Isus Hristos care a curs pentru noi spălându-ne de păcat. Cina este o amintire și o comemorare a morții Domnului Isus Hristos, a jertfei Lui pentru noi, păcătoșii, și la ea pot lua parte toți cei care l-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al vieții lor prin botezul în apă.
Ești curios să ne întâlnești? Simți că dorești să cunoști mai multe despre Isus Hristos și jertfa Lui mântuitoare? Ai in tine o sete de sfințire a vieții? Vrei să avem părtașie împreună în Numele scump al Domnului Isus?
Te aşteptăm cu drag! Dumnezeu să te binecuvânteze!